Baza de date va fi realizata de catre Agentia de Administrare Fiscala in colaborare cu Uniunea Notarilor si Agentia de Cadastru. Demersurile pentru realizarea bazei de date au fost facute si urmeaza ca ANAF sa incheie protocoale cu aceste institutii pentru furnizarea de informatii asupra tranzactiilor imobiliare. Sistemul va fi folosit ca sursa de selectie pentru controalele fiscale.
Noul proiect, «Monitorizarea Pietei Imobiliare», isi propune sa adune toate informatiile privind tranzactiile imobiliare si sa formeze o baza de date, care va putea fi accesata online, pe Internet. Astfel, fiecare cetatean va putea sa obtina date statistice cu privire la imobile, de la preturi de tranzactionare ale acestora pe diferite tipuri pana la numarul de tranzactii din diferite zone.
Interes pentru transparenta pietei imobiliare a aratat si Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR) care a anuntat, printr-un comunicat, ca se afla in discutii cu Asociatia Romana a Bancilor (ARB) si Uniunea Notarilor Publici din Romania pentru realizarea unei baze de date cu tranzactiile imobiliare incheiate pe piata. |
|
"O baza de date nu numai ca ar inlesni activitatea evaluatorilor imobiliari, dar ar contribui la acuratetea estimarilor din rapoartele lor de evaluare si ar servi ca o baza de referinta pentru toti utilizatorii interesati de stadiul si evolutia pietei imobiliare", informeaza comunicatul.
Ulterior acestor declaratii, Consiliul Concurentei a anuntat, printr-un comunicat, ca va analiza structura si mecanismele pietei imobiliare pentru a constata eventuale prevederi anticoncurentiale. "Conform estimarilor, bunurile imobiliare reprezinta intre jumatate si doua treimi din averea totala a majoritatii economiilor europene. In plus, cea mai importanta tranzactie financiara pe care un consumator obisnuit o va efectua in decursul vietii sale o reprezinta vanzarea/cumpararea unei locuinte", se arata in comunicatul Consiliului. |